Recviem pentru un vis

(26) Recviem pentru un vis
(2000)


"Te descurci, faci bani, hai să-ți dezleg misterul!
În realitate i-ai vândut lu' mă-ta frigiderul.
Față-n față cu tine îți spui: Să mă las, nu pot!
Și realizezi că viața ta e dată dracu'  de tot."


O viață care nu a reușit să fie împlinită de "american dream", care mai mult decât atât, a ajuns un coșmar sinistru. Aceasta este viața personajelor din Requiem for a dream.

Filmul începe cu cearta dintre Sara Goldfarb (Ellen Burstyn) și fiul acesteia - Harry (Jared Leto) care îi fură televizorul mamei spre a-l amaneta. Scopul? Obținerea de bani pentru doza zilnică. Recviem pentru un vis are aceeași temă ca a altui film recenzat pe acest blog - Trainspotting, însă spre deosebire de Danny Boyle care refuză să adopte o poziție moralizatoare și care nu-și condamnă personajele, lecția fiind acolo, pentru cine vrea să o vadă, regizorul filmului de față Darren Aronofsky (Pi, The Fountain, Black Swan) oferă publicului o lecție de viață dură, arătând foarte explicit de ce nu e bine să o iei pe drumul narcoticelor.

Aronofsky face o radiografie atât de hardcore subiectului "droguri" încât finalul, și până la urmă ecranizarea ca întreg, e absolut cutremurătoare. Elementele care ajută filmul în această direcție sunt coloana sonoră a lui Clint Mansell  (Lux Aeterna) precum și imaginea sinistră a transformării doamnei Sara Goldfarb dintr-o casnică obișnuită, în... (ei bine, aici mărturisesc faptul că mi-e greu să găsesc un epitet...)



Cele 4 personaje - Sara, Harry, Marion (Jennifer Connely) și Tyrone (Marlon Wayans) care au fiecare drogul său favorit și proporia sa modalitate de a-și satisface dependența, sfârșesc în același fel. Tragic. Iar tragic e cel mai blând termen pe care am putut să-l găsesc.

Interpretarea actorilor e una de succes, motiv pentru care Ellen Burstyn a și fost nominalizată la Oscar pentru cea mai bună actriță. În linii mari, acțiunea nu e foarte complicată iar firul narativ e chiar ușor de digerat. Sara Goldfarb, o casnică dependentă de televizor își dorește cu ardoare să ajungă pe platourile de filmare ale show-ului a cărei fană este, în calitate de câștigătoare. Primește în acest sens și un telefon din partea producătorilor emisiunii, iar tot ce trebuie să facă ea, e să aștepte un alt telefon cu instrucțiuni pentru mai departe. Și să urmărească show-ul în continuare, firește. 


Când își dă seama că a depășit mărimea rochiei sale preferate, se dă pe mâna unui doctor care-i dă niște pastile de slăbit ce o va distruge progresiv și o va face să-și piardă luciditatea. 


Fiul său, Harry, are o relație de iubire cu Marion (o Jennifer Connely care în  A Beautiful Mind era infinit mai frumoasă) și totodată, planuri mari de viitor. Sau vise. Căci până la urmă, recviemul lui Aronofsky despre un vis este.



Dar pentru că viitorul lor cere fapte mărețe, Harry și amicul său de culoare Tyrone intră în afaceri cu droguri. Până la un punct, când sunt jefuiți atât de bani cât și de marfă. 


Afacerile merg din ce în ce mai prost în urma evenimentului, iar aceștia ajung să nu mai posede heroină nici pentru propriul consum. Moment în care sevrajul își spune cuvântul și personajele ajung în ipostazele cele mai sinistre pe care ți le-ai putea imagina.





Calitatea filmului e dată de mai multe elemente, dar cel mai de seamă e lecția dată de regizor și producător celor care li s-ar părea o idee mișto să o ia pe drumul narcoticelor. Dacă finalul nu ar fi atât de hardcore, aș recomanda părinților să le propună odraslelor vizionarea filmului. În fond, poate n-ar fi o idee chiar atât de rea...

Decorurile și imaginea nu sunt punctul forte a lui Aronofsky dar producția punctează prin impactul emoțional major pe care-l produce asupra publicului, motiv pentru care primește 4 stele din 5.


(Am vrut să pun trailer dar am renunțat la idee. Dacă ești curios, vei căuta trailerul și vei înțelege de ce) Requiem...

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Închisoarea Îngerilor

Portocala mecanică

Cronica de film: Inglourious Basterds