Silence: Puterea Credinței

(24) Silence
(2016)

"Și eu mă rog, Rodrigez. Dar nu ajută. Continuă să te rogi, dar roagă-te cu ochii deschiși!"


Silence (23 decembrie 2016) sau Silence: Puterea Credinței e o ecranizare de mare clasă, a unui regizor de mare clasă, Martin Scorsese, ce are ca temă credința, puterea (sau slăbiciunea ei) și arată cât de departe sunt oamenii în stare să meargă pentru a sluji un crez

Silence: Puterea Credinței, e un nume prost ales de către cei care au tradus titlul original Silence, dar cumva o greșeală scuzabilă având în vedere că s-a încercat o clarificare succintă a subiectului filmului, pentru a avea o idee vagă și îngustă despre film, dar nescuzabilă având în vedere că Scorsese s-a referit strict la Tăcerea lui Dumnezeu, (cel omnipotent, omniprezent, omniscient și pururea iubitor), referitor la suferințele, caznele și durerile paroxistice ale celor care sunt în stare să-și dea și viața decât să gândească. Nu asta am vrut să spun, îmi cer scuze: Tăcerea lui Dumnezeu referitoare la suferințele cumplite ale oamenilor care ar fi în stare să-și dea și viața pentru credința, sau mai bine spus pentru crezul lor. Filmul pune sub un mare semn de întrebare existența lui Dumnezeu în fața suferinței umane.


Ca să te lămuresc puțin mai bine, o să-ți dau un sinopsis al filmului și ai să vezi ce vreau să spun: Pe la 1600 și ceva, adică în secolul 17, aterizează în Japonia doi călugări portughezi catolici, membri ai ordinului iezuit: părintele Rodriguez (Andrew Garfield) și părintele Garupe (Adam Driver) care află de la starețului lăcașului pe care-l slujesc în Portugalia, că un frate de-al lor, preotul Ferreira (Liam Neeson) (și nu orice preot, ci chiar cel care le-a fost mentor și a plecat în Japonia pentru a cultiva sămânța creștinismului) a devenit apostat, adică și-a lepădat credința. Mai mult decât atât, preotul Ferreira și-a luat soție și nume japonez, a început să scrie cărți împotriva credinței creștine, dar cei doi preoți sunt convinși că astea sunt doar zvonuri și se hotărăsc să plece în Japonia pentru a-l găsi pe acesta și pentru a le da speranță japonezilor care încă erau simpatizanți ai creștinismului, până să intre în Japonia legea împortiva relei credințe - și pedepsirea creștinismul. 


Ajunși în Japonia, cei doi au parte de o primire plină de obediență și devoțiune din partea japonezilor Khiristian. Aceștia sunt nevoiți să se roage în secret, întrucât Inchizitorul Inoue nu tolerează religia neînțeleasă a creștinilor și are pentru aceștia numai pedepse cumplite: tortura prin opărirea cu apă fierbinte, arderea pe rug, înecul, decapitarea, crucificarea, etc.


Vânați de autorități, rămășița creștinismului pe teritoriu Japoniei nu pare a avea viitor, întrucât pe un teren mlăștinos - Japonia, sămânța nu prinde rădăcini. Ca dovadă a necinstirii credinței, creștinii japonezi prinși, erau puși să calce pe icoana Mântuitorului Christos, pentru a scăpa de tortură și moarte, dar mulți dintre ei nu au putut face asta. O abordare autoritară a ideilor din acest film e contraindicat să fac, deși cred că ai înțeles de care parte a baricadei mă aflu și care e opinia mea, însă să vezi suferința unor OAMENI doar pentru că nu au vrut să dovedească neafilierea la pretinsă credință periculoasă, trezește în tine emoții puternice și te face să exclami: Pentru ce atâta prostie? Chiar și inchizitorul le spune: nu trebuie să călcați icoana cu ură, doar să o atingeți cu piciorul. E chiar mai ușor decât închinăciunea sau fuga. De ce nu o faceți? 

O altă observație pe care simt nevoia să o fac este aceea că Iisus însuși dacă ar fi fost prezent, ar fi spus: Călcați pe Mine, căci și Eu sufăr cu voi... Parcă am mai citit asta undeva... în Quo Vadis de Henrik Sienkiewicz ce avea ca subiect persecutarea creștinilor din timpul domniei lui Nero, precum și în cărțile de istorie universală de unde am aflat de cumplitele chinuri și torturi la care au fost supuși creștinii în timpul domniei lui Dioclețian. Îmi permit o părere strict personală și un punct de vedere pur subiectiv: Dacă Iisus/Isus era cu adevărat fiul lui Dumnezeu, sau măcar un vizionar, ar fi putut să prevadă câți oameni au suferit și murit în numele Său. Nu cred că El ar fi fost de acord cu asta, cel puțin din câte înțeleg eu din învățăturile Sale ce ne sunt lăsate... Dacă Acesta propovăduia iubirea și binele omenirii, nu lăsa să se întâmple astfel de evenimente pe care ți-e greu să le urmărești fie și numai prin intermediul cinematografului via imaginația unor scriitori sau scenariști.


Mai trebuie să adaug că celor doi preoți iezuiți le va fi pusă la încercare credința, în aceeași termeni în care am prezentat și eu punctul de vedere cu privire la principala temă a filmului, iar punctul de vedere al preotului Ferreira, pe care îl va găsi în cele din urmă unul din preoți, te va face să reflectezi și să-ți pui întrebări foarte serioase cu privire la credință.

În altă ordine de idei ecranizarea lui Scorsese e un film eveniment, îi acord cinci stele din cinci posibile fără prea multe obiecții, și te invit să o urmărești pe marele ecran sau mai târziu când vei avea parte de alte mijloace posibile. Silence e un film emoționant, plin de istorie și spiritualism, un film despre una din condițiile primordiale ale Omului - Credința, dar mai ales despre Tăcerea lui Dumnezeu în fața suferinței umane. 



Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Închisoarea Îngerilor

Portocala mecanică

Cronica de film: Inglourious Basterds