Pretty Woman

(22) Pretty Woman

(1990)

"Lucrurile rele sunt mai ușor de băgat în seamă, have you notice that?"

E mai mult decât o teorie conform căreia prostituatele au sentimente, trăiri, emoții, suflet, caracter și uneori sunt superioare moral cu mult celor care trăiesc după normele dezirabile ale societății. Contextul de viață și conjunctura le-a forțat pe unele din ele să ia acest drum al nelegiurii și al comportamentului deviant, care constituie un subiect tabu în toate societățile contemporane.

Pretty Woman își propune să aducă în discuție acest element, în frumoasa poveste de dragoste ce-i are ca protagoniști pe magnatul Edward Lewis (Richard Gere) și tânăra prostituată, dar amabila și inteligenta Vivian (Julia Roberts) - cele două staruri consacrate și în vogă ale Hollywood-ului la vremea acea, adică la începutul anilor '90.

Producția lui Garry Marshal ne prezintă la început cele două lumi paralele în care trăiesc personajele noastre: lumea celor bogați, ale business-man-ilor și lumea prostituției, unde mizeria, moravurile ușoare și crimele sunt la ordinea zilei. Vivian, prostituata frumoasă, îl agață pe atrăgătorul Edward, care i-a atras atenția cu acel Lotus pe care-l conducea cu nesăbuință și pentru că acesta s-a rătăcit în drumul său spre Beverly Hills, tânăra Vivian se hotărește să-l conducă, contra cost, evident. Edward ajunge să o placă și-i propune să-i fie damă de companie pentru o săptămână, dar așa cum îi stă bine unui personaj interpretat de Richard Gere, acesta nu intenționează să profite de ea. Edward o duce în locuri selecte cum ar fi un hotel de lux sau la operă unde-și arată stâgăciile și lipsa de educație, povestea asta aducând puțin a Lady and Tramp - animația produsă de Disney însă, evident, cu schimbarea rolurilor sexelor.

Pentru că are nevoie de un atu, de companie la întâlnirea lui de afacere, dar nu vrea să se complice cu sentimentalisme, romantisme care se pot lăsa cu frântul inimii, șarmantul Edward Lewis decide să aleagă o profesionistă. Felul în care aceasta se comportă e surprinzător și ajungi să o îndrăgești. Edward o transformă de-a lungul filmului pe Vivian într-o adevărată lady, și asta dacă ne uităm numai la vestimentația sa elegantă, cu bun gust, aleasă de vânzătorii celui mai luxos magazin, care în primă instanță au discriminat-o și refuzat-o pe tânără și cărora Edward le-a propus oferta de-a cheltui o sumă de bani "dezgustător de mare"

După jumătatea peliculei, acțiunea și personajele sunt conturate și ajungi să aștepți nerăbdător deznodământul. Vor rămâne împreună sau Vivian va pleca acasă cu banii după ce a fost damă de companie pentru o săptămână? Și chiar se creează un fel de relație între tine și personaje, pentru că ajungi să le îndrăgești și speri ca la finalul filmului să se căsătorească or something. N-am să fiu atât de nesăbuit încât să-ți dau spoilerul suprem...

Să nu uităm nici colona sonoră a filmului cu același nume, semnată Roy Orbinson, un alt plus adus ecranizării, precum și celebra It must have been love, semnată Roxette.

Julia Roberts face un joc actoricesc de excepție, motiv pentru care a fost nominalizată la Oscar pentru rolul din acest film, care până la urmă e un film sentimental de văzut cu iubita/soția.

Filmul face parte din colecția "1001 de filme de văzut într-o viață" coordonată de criticul Steven Jay Schneider. De regulă nu sar în sus când aud de un love story, dar dacă a ajuns să "mă prindă" și pe mine, atunci pot zice că e un film de văzut.

Ca o concluzie, trebuie să fiu deacord cu criticul de film Joanna Berry și să recunosc faptul că povestea e destul de fantezistă, poveste în care o prostituată de pe Hollywood Boulevard e atât de amabilă, atât de șarmantă și inteligentă dar poate că Garry Marshal a vrut să tragă asta din tipar și să spargă câteva dintre prejudecățile despre prostituate, amintite la începutul recenziei.